Pentru cei mai mulţi dintre noi este greu să administrăm banii eficient, de multe ori nu ştim, unde se duc banii de zi cu zi, care nu ne ajung de la un salariu la alta. Dar există şi posibilitatea ca venitul nostru să fie împărţit în funcţie de nevoile pe care le avem iar banii să ne ajungă. Planificarea este foarte importantă şi reprezintă cea mai bună metodă prin care putem observa ce se întâmplă cu banii noştri. Ne ajută să înţelegem mai bine propriul comportament financiar şi impactul acestuia în viaţa personală.
Am strâns câteva sfaturi, prin care putem înbunătăţi educaţia noastră financiară, care ne ajută să controlăm şi să valorizăm la maxim veniturile, fără să renunţăm la toate plăcerile noastre.
1. Să faci buget în fiecare an pentru cheltuielile mai mari.
2. Să faci buget înainte de începutul lunii, şi încearcă să respecţi cele planificate. Descarcă bugetul lunar.
3. Analizează circuitul banilor tăi şi în felul acesta vei vedea unde poţi îndrepta situaţia.
4. Nu te da bătut la prima nereuşită, planificarea financiară este un proces, care se învaţă pas cu pas.
5. Nu lua cu tine mai mulţi bani, decât ai nevoie.
6. Caută aceleaşi servicii cu preţuri mai ieftine. (telefonie, internet)
7. Când primeşti salariul, să plăteşti imediat ratele de credit şi facturile.
8. Mâncarea gătită acasă este mai ieftină şi totodată mai sănătoasă.
9. Economiseşte lunar 5% din veniturile tale pentru evenimente neaşteptate.
10. Caută soluţii pentru refinanţarea creditelor cu dobândă mai mică.
11. Să-ţi pregăteşti meniu săptămânal şi să faci achiziţii în avans, astfel poţi reduce ocaziile pentru cumpărări impulsive.
12. Dacă vezi ceva, ce-ţi place, dormi una înainte să cumperi.
13. Să schimbi becurile la cele economice.
14. Selectează din casă lucrurile de care nu ai nevoie şi vinde-le.
Descărcare Tabel bugetul familiei